Doi copii de 1 şi 3 ani împreună cu mama şi mătuşa acestora au decedat azi dimineaţă în urma unui incendiu produs în locuinţa pe care o ocupau în localitatea Miranda del Ebro din provincia Burgos.
Intervenţia rapidă a pompierilor a fost zadarnică iar dintre flacări au scăpat cu viaţă doar tatăl copiilor care a suferit arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului, care a decedat ulterior, şi un tânăr de 26 de ani, membru al aceleiaşi familii, soţul celeilalte femei decedate, internat şi el cu arsuri pe faţă şi pe mâini.          Potrivit autorităţilor, focul a izbucnit în urma unui scurt-circuit la instalaţia electrică din locuinţa românilor, cauzat de suprasolicitarea prizelor. Primele cercetări arată că instalaţia a luat foc, deoarece în casă erau prea multe aparate electrice în priză.
Din incendiu au scapat nevatamati încă doi membri ai aceleiaşi familii, care au primit asistenţă medicală şi psihologică, precum şi o familie de naţionalitate portugheză care a reuşit să fugă la timp de la parterul casei în care s-a produs incendiul.
          Cele patru cadavre vor fi repatriate în Romania pe cheltuiala primăriei din Miranda del Ebro şi a guvernului regional din Castilla y Leon. Primăria din localitate a declarat trei zile de doliu oficial şi a întrerupt carnavalul tradiţional, în semn de solidaritate cu familiile celor decedaţi în teribilul incendiu.