Preşedintele Traian Băsescu a spus că are dreptul să se îmbrace cum doreşte ca răspuns la o întrebăre referitoare la apariţia sa cu un tricou cu sigla Partidului Mişcarea Populară.

„Vă spun din nou, păcat că sunt cu steagurile în spate, că aş fi venit tot cu acel tricou. Am dreptul să mă îmbrac cum vreau”, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a răspuns şi la ideea unui partizanat politic, venit din partea preşedintelui ţării, prin purtarea acelui tricou.
„Voi vota Partidul Mişcarea Populară. M-aţi întrebat. Dacă nu m-aţi fi întrebat, nu v-aş fi răspuns. Eu voi vota Partidul Mişcarea Populară”, a spus Băsescu.
Întrebat dacă nu consideră că încalcă Constituţia, prin aceste afirmaţii, preşedintele a răspuns: „Nu, prin Constituţie, nu mi se interzice să votez”.
Elena Udrea a postat, vineri după-amiază, pe contul său de Facebook o serie de fotografii intitulată „Traian Băsescu cu tinerii şi femeile din PMP”. Fotografiile sunt realizate la malul mării, pe plajă.
Astfel, Traian Băsescu apare îmbrăcat în pantaloni albi, pantofi sport şi un tricou alb cu sigla PMP şi cu mesajul „Vote for PMP”, alături de soţia sa, Maria Băsescu, purtând la rândul său un tricou cu sigla PMP şi cu inscripţia „Made me do it”, precum şi de mai mulţi lideri şi candidaţi ai partidului, între care Elena Udrea, Cristian Preda, toţi având tricouri albe cu sigla PMP.
În unele dintre fotografii, preşedintele dă mâna cu candidaţi şi lideri ai PMP, între care Elena Udrea, care are şi ea un tricou alb cu sigla PMP şi inscripţia „I’m popular”, şi Cristian Preda, îmbrăcat într-un tricou pe care este imprimată o poză cu mere roşii.
Potrivit unor surse din partid, mai mulţi lideri locali şi naţionali ai formaţiunii s-au întâlnit, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu la Neptun. Reprezentanţii PMP au avut o discuţie cu şeful statului la un local din staţiune, iar apoi au mers pe plajă, după care i-au prezentat colecţia de tricouri a partidului şi au făcut mai multe fotografii cu şeful statului.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}