Informaţii juridice în limba română oferite de ziarul Românul din Spania. 

– Vrem să divorţăm. Soţul meu trăieşte în România, iar eu în Spania şi ne-am înţeles să divorţăm amiabil. Ce trebuie să facem?

Avocat: – Legislaţia românească în vigoare prevede desfacerea căsătoriei prin divorţ prin acordul soţilor indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea de divorţ este instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acelei Judecătorii. Cererea de divorţ prin acord se depune de soţi împreună sau de unul dintre soţi, celălalt acceptând această cerere.
În cazul în care nu doriţi sau nu puteţi să vă prezentaţi personal, puteţi împuternici un avocat care să vă reprezinte în faţa instanţei de judecată, nu este necesar ca soţul să contracteze serviciile unui avocat, este suficient să se prezinte la prima şi, în teorie, unica şedinţă de judecată şi să declare că este de acord cu divorţul. Dacă decideţi să nu vă prezentaţi personal, este absolut necesar să dovediţi faptul că actualmente aveţi un domiciliu stabil pe teritoriul Spaniei.

{loadposition publi-in-article}

AŞTEPTĂM ÎNTREBĂRILE DVS.. Dacă aveţi o problemă legală sau doriţi să aflaţi un răspuns specializat, avocatul vă răspunde în paginile publicaţiei noastre. Trimiteți întrebările prin email la avocat@romanul.eu sau prin telefon la 91 877 10 12.