Ambasadoarea României în Spania a îndeplinit una dintre primele formalități și a prezentat copii după scrisorile de acreditare către administrația spaniolă.

Gabriela Dancău i-a înmânat marți adjunctului Șefului Protocolului din cadrul MAEC spaniol, Nuño Bordallo Sainz, copiile scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Spaniei.

În comunicatul transmis de misiunea României se precizează că întâlnirea a prilejuit o discuţie legată de stadiul și viitorul relaţiei româno-spaniole, „ambii interlocutori exprimând satisfacție față de intensitatea dialogului bilateral atât la nivel politic, cât și la nivel sectorial”.

„Ambasadorul român a exprimat interesul de aprofundare în continuare a Parteneriatului strategic dintre România și Regatul Spaniei și a subliniat importanța pe care o are comunitatea românească rezidentă în Spania în dezvoltarea dialogului și cooperării bilaterale”, mai precizează comunicatul.

Scrisorile de acreditare vor fi prezentate în perioada următoare Regelui Felipe al VI – lea.

Gabriela Dancău a fost consul general al României la Lyon.