Scriitoarea Corina Ozon invită cititorii români din Madrid la o întâlnire la restaurantul Acasă din Alcalá de Henares, în 13 noiembrie, la ora 13,00. Cei prezenți vor putea cumpăra cărțile cu autograf.

Corina Ozon se bucură de faimă în România datorită cărţilor sale, vândute în peste 10.000 de exemplare, în ţară şi în străinătate. Editura care-i publică scrierile afirmă că autoarea va sosi la Madrid atât cu trilogia « Amanţii », cât şi cu cea mai recentă carte de proză scurtă « Până când mă voi vindeca de tine », lansată in iunie la Târgul internaţional de carte Bookfest. Surpriza va fi romanul “Tentaţii”, publicat în această toamnă.

Cartea va fi prezentată românilor din Spania înaintea lansării oficiale de la Târgul internaţional de carte Gaudeamus, programată pe 19 noiembrie.
Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon a lucrat ca ziaristă timp de 12 ani în  presa scrisă şi televiziune.

Corina Ozon a debutat în anul 2014 cu romanul „Zilele amanţilor“ (editura Herg Benet), carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod o nouă continuare. În scurt timp, romanul a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor activi pe rețelele de socializare și motiv pentru propriile întâlniri ale fanilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business. Autoarea a lansat și o linie cu parfumuri numite după personajele principale din carte.

În 2015, romanul are parte de două continuări, „Nopțile amanților“ și „Amanții 3.0“ (ed. Herg Benet), receptate de către public la același nivel de entuziasm și intrând și ele în topurile de vânzări ale librăriilor.

Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul „Până când mă voi vindeca de tine“.

Romanul “Tentații”, apărut în luna octombrie, descrie scene realiste din viața unei familii românești, din generația 35+, iar cartea este deja preconizată a fi un succes.