Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu numărul tot mai mare de accidente rutiere care au loc în această perioadă, în Republica Ungară şi în care sunt implicaţi cetăţeni români.

Numai de la începutul lunii august şi până în prezent, un număr de 6 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, iar alţi 19 cetăţeni români au fost răniţi în aceste accidente rutiere, care au loc din cauza oboselii, a neatenţiei şoferilor, a vitezei excesive şi a depăşirilor riscante. Atragem atenţia cetăţenilor români că zonele în care au fost înregistrate tragicele evenimente sunt autostrăzile M1, M5 şi M7, precum şi drumul naţional 4.

Misiunea diplomatică a României de la Budapesta, precum şi Consulatul General al României de la Szeged acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii. Atunci când plecaţi la drum cu un autovehicul vă recomandăm să nu renunţaţi la popasurile periodice pentru odihnă şi să nu măriţi viteza încercând să câştigaţi timp pentru a ajunge la destinaţie. În cazul producerii unui accident rutier recomandăm cetăţenilor români implicaţi să contacteze misiunea diplomatică şi oficiile consulare ale României, pentru a solicita asistenţă.

De asemenea, recomandăm să nu fie părăsit locul accidentului şi să se colaboreze cu autorităţile locale. Atragem atenţia asupra faptului că Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile sale diplomatice şi oficiile consulare nu poate acorda ajutor financiar pentru transportul în ţară al autovehiculelor avariate. Recomandăm cu insistenţă cetăţenilor români să nu plece la drum în afara graniţelor României fără a avea încheiate asigurarea medicală, de viaţă şi de călătorie.

Contacte:

Ambasada României în Republica Ungară – Adresa: 1146 Budapest, Thököly út 72 – Telefon: 00-36-1-384-8394; 00-36-1-384-7689, 00-36-1-384-69.41 Mobil: 0036-30-535-69-12 Fax: 00-36-1-384-5535 Site Web: http://budapesta.mae.ro/ – E-mail: postmaster@roembbud.axelero.net

Secţia consulară: Telefon: +36-1-220 16 66; +36 384 76 89

Consulatul General al României la Szeged (Romania Fokonzulatusa) – Adresa: Kelemen utca 5, 6720, Szeged Telefon: (00-36-62) 42.44.30 Tel/Fax: (00-36-62) 42.44.29 Telefon situaţii de urgenţă: 0036-306.777.980 Web: http://szeged.mae.ro  E-mail: postmaster@consgenrom.axelero.net {loadposition publi-in-article}