La data de 30 mai a.c., a fost inaugurată în localitatea Pozuelo de Alarcón (Madrid), expoziția de artă Mirame a los ojos, cu lucrările unor studenți tineri ai Universității Francisco de Victoria, precizează Ambasada României de la Madrid.

În prezența unor reprezentanți ai Primăriei din Pozuelo de Alarcón și a membrilor Asociației ALAS (Amigos de los Angeles) – organizație non-guvernamentală creată cu scopul de a ajuta orfelinatul „House of Angels” din localitatea Găești din România – studenții și-au prezentat lucrările, având ca scop principal strângerea de fonduri pentru ajutorarea orfelinatului românesc. Ambasada a fost reprezentată de Monica Revecu, secretar I.
Asociația ALAS http://www.amigosdelosangeles.es/ a fost creată în anul 2011 având ca obiectiv acordarea de ajutor financiar orfelinatului românesc și crearea unor proiecte de voluntariat în sprijinul copiilor cu dizabilități din Găești.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}