Spania anunță un plan de ieșire din izolare care se va derula în 4 etape, cu o durată de câte 2 săptămâni fiecare.

Premierul spaniol Pedro Sánchez a explicat că faza 0 va începe în 4 mai și, dacă totul va merge bine, ultima faza, a treia, se va termina înainte de începerea sezonului estival.

Executivul nu a stabilit date exacte pentru redeschiderea magazinelor, plajelor sau barelor, dar tranziția spre ”noua normalitate” ar trebui să dureze în total 8 săptămâni, dacă nu apar noi focare de COVID-19.

“Dezactivarea restricțiilor va fi în etape, în funcție de fiecare regiune și coordonată. Se va face în faze, pe provincii sau insule și nu vor exista deplasări între acestea”, a precizat premierul Pedro Sánchez.

Barurile care livrează mâncare la domiciliu vor putea să deschidă din prima fază, dar fără să aibă clienți în interior.
Terasele si restaurantele se vor redeschide din faza a doua cu distanțe între persoane.


Școlile nu se vor redeschide până în luna septembrie, muzeele vor fi accesibile în faza 1, iar în faza 2 vor fi deschise în mod limitat cinematografele, teatrele și se vor putea organiza spectacole în aer liber.

Excepție fac centrele școlare pentru minorii de până la 6 ani, care vor fi deschise pentru familiile în care ambii părinți trebuie să meargă la muncă. Examenul de bacalaureat se va desfășura în perioada 22 iunie – 10 iulie, în sediile universităților.


Faza 3 prevede posibilitatea de a deschide teatre până la 50 la sută din capacitatea locurilor.

Tranziția pe scurt

2 mai – se poate iesi afara pentru plimbari si activitati sportive individuale.

Faza 0 – pregatirea

4 mai – incepe faza 0 in toata tara. Deschiderea de localuri cu programare și restaurante cu serviciu takeaway, cu protectie maxima. Se pod deschide si afacerile cu programare cum pot fi saloanele de frumusete, frizeriile, cabinetele etc,
Insulele La Gomera, La Graciosa și El Hierro din Canare și Formentera intră direct în faza 1, pentru că nu au cazuri de covid19 sau au foarte putine și evoluția a fost buna.

Faza 1 – inițială

11 mai – toate provinciile intra in faza 1
Deschiderea micului comert, nu centrele comerciale. Deschiderea de terase cu doar 30 la suta din capacitate, deschidere de hoteluri, fara zone comune. Orar special pentru oameni in varsta de plus 65
Bisericile deschise la o treime din capacitate.
Se pot face antrenamente în ligile profesionale.
Se recomandă folosirea mastilor in transportul public

Faza 2 – intermediară

Se deschid restaurante in interior, la 30 la sută din capacitate.
Se permit pescuitul si vanatoarea.
Se redeschid cinematografele cu 30% din capacitate, la fel si muzeele.
Se pot organiza evenimente cu participare redusa, daca au loc in aer liber si sunt permise pana la 400 de persoane.

Faza 3 – flexibilizarea

Se redeschid marile centre comerciale și vor avea acces clienții până 50 la sută din capacitate, cu obligația de a purta măști și păstrarea distanței de 2 m. Conditii de separare la restaurante.