Ultimele date publicate de Departamentul de Servicii Sociale şi pentru Familie din cadrul guvernului aragonez arată că în regiune 63.000 de imigranţi continuă să contribuie la asigurările sociale, în timp ce 23 de mii sunt în căutarea unui loc de muncă. Prin prisma acestor date, ministrul regional de Servicii Sociale şi pentru Familie, Ana Fernández, a subliniat faptul că imigraţia continuă să fie o oportunitate socială, demografică şi culturală pentru zona Aragonului.

Din păcate, însă, criza a marcat un moment crucial în ceea ce priveşte fenomenul migrator„, a precizat Ana Fernández. Prezenţa străinilor a produs bogăţie în plan social, demografic şi cultural, în timp ce pe plan economic au ocupat locuri de muncă refuzate de populaţia autohtonă. Pentru ministrul regional, imigranţii au fost primii care au simţit efectele negative ale crizei mai ales că nu beneficiază de sprijinul familiei, care se află în ţara de origine.

În opinia sa, principala provocare acum este asigurarea unei bune convieţuiri prin garantarea egalităţii în drepturi atât pentru cetăţenii autohtoni cât şi pentru cei care provin din alte ţări. În acest sens, Ana Fernández a remarcat faptul că Departaemntul de Servicii Sociale şi pentru Familie a demarat deja acţiuni pentru intensificarea convieţuirii interculturale în mai multe zone cum sunt Calatayud, Valdejalón, Campo de Cariñena şi cartierul Delicias din Zaragoza.