Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în România a unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, încărcate cu peste 22.900 kilograme de deșeuri care constau în hârtie, pentru care şoferul nu deţinea documentaţia necesară pentru transferul de deşeuri.

În data de 04.04.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii deșeuri din hârtie, încărcate în Italia, pentru o societate comercială din judeţul Arad.

În urma analizei documentelor prezentate la control, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii de Mediu, s-a constatat faptul că încărcătura din mijlocul de transport nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferul neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în vehicul se aflau 22.960 kilograme de deşeuri.

Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate.

Sursa: Aproape 23 de tone de deșeuri din hârtie, oprite la PTF Borș