Vorbim despre două românce care merită toată stima. Angelica Părpăluţă a reuşit să dezamorseze printr-un gest absolut normal şi onorabil, pe care nu ştiu câţi dintre noi l-ar face, o situaţie politică în care românii erau din nou în centrul presei, agitate de alegerile din Catalunia şi pe fondul expulzărilor de rromi din Franţa. Șomeră din Logroño, aflată de zece ani în Spania, Angelica a returnat o geantă plină cu cecuri și bani proprietarului de drept, care uitase obiectul lângă o bancă, pe o stradă din oraș. Elsa Pataky a dovedit că nu îi este ruşine de ţara de origine a familiei sale şi a reconfirmat apartenenţa sa la România în acelaşi moment dificil, într-un interviu de mare audienţă la televiziunea spaniolă.

Pataky este una dintre cele mai bine cotate vedete din Spania la ora actuală, este o actriţă care a jucat filme în 4 limbi şi recent a avut premiera unui film în care este protagonista principală, sub bagheta regizorului Bigas Luna – „Didi Hollywood”. Dacă unii dintre noi credeam că Elsa Pataky este prea vedetă ca să mai recunoască că este pe jumătate româncă, m-a surprins cel puţin pe mine cu această deschidere şi cred că ne dă o lecţie de viaţă tuturor celor care ne simţim apăsaţi de falsa importanţă a faptului că suntem români şi de faptul că asta ar fi o problemă.

De multe ori am remarcat cu toţii că românii se evidenţiau mereu, acolo unde emigrau, mai ales, ca indivizi şi întotdeauna exista marea întrebare: de ce în ţară nu sunt la fel de competitivi? Poate că problema se află în felul în care ne vedem pe noi în faţa celorlalţi. Astăzi avem ocazia să ne considerăm nişte cetăţeni normali, cu defecte şi calităţi, la fel ca ceilalţi sau putem continua să ne autoflagelăm şi să ne alimentăm acest complex de inferioritate pentru faptul că suntem români. Este greu să te mai şi lauzi că eşti român, când ţara ta este în mod oficial cea în care se trăieşte cel mai prost din UE, dar iată că pe cei care au drum în viaţă sau un obiectiv profesional, faptul că vin dintr-o ţară sau alta nu reprezintă o problemă. Fiecare răspunde pentru faptele sale.

Drumul pe care mergem nu e unul corect, mai ales că în disputa recentă cu Franţa, România a ieşit cu fruntea plecată în mod nemeritat. Şi în timp ce, la Madrid, ministrul spaniol de Externe spunea că problema rromilor este una europeană, ministrul nostru de Externe, care pare mai degrabă al Franţei decât al nostru, susţinea că fiecare ţară trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru comunităţile de rromi.

A devenit un obicei în ultimii ani ca administraţia românească să se împuşte în picior,  în loc să tragă în aer şi asta nu se ştie dacă este din cauza incompetenţei sau a faptului că medalia oferită de Franţa (Legiunea de onoare, în grad de comandor!!!), în plin scandal diplomatic, atârnă prea greu de pieptul ministrului nostru de Externe.


Oricare ar fi motivul, în momentul de faţă, putem spune că Guvernul care ne reprezintă, nu o face în interesul nostru. Aşa că lecţia de onestitate şi de verticalitate morală, primită de la două românce, este valabilă pentru toţi cei care cred că a fi român e o problemă sau faptul că mai sunt şi români răi este un motiv de ruşine. Niciun popor nu este pur, aşa cum nici noi nu suntem. Aşa că să nu ne mai autoincriminăm şi să dăm tot ce e mai bun din noi ca oameni, aşa cum fac Angelica şi Elsa. Bravo!