Ploile din ultima vreme au dus în Andalucia la oprirea circulaţiei pe cel puţin 20 de şosele şi au determinat autorităţile să evacueze peste 1500 de oameni. În ultimele zile, ploile au provocat daune în special în Sevilla, Cordoba şi Jaen, în urma inundaţiilor provocate de Guadalquivir.

Aproximativ 400 de clădiri au fost inundate şi în unele zone, evacuarea persoanelor s-a făcut cu barca. Agenţia Naţională de Meteorologie a alertat şi autorităţile din Galicia, Pasi Vasco, Valencia, Cantabria şi Asturias, unde vântul a atins viteze de 110 km pe oră.