Galerie foto

Alocuțiunea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul prilejuit de Ziua Ministerului Afacerilor Interne

[Check against delivery]

Domnule ministru, domnilor miniștri, domnule consilier prezidențial, doamnelor și domnilor polițiști, pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, aviatori, distinși invitați, doamnelor și domnilor,

Celebrăm astăzi Ziua Ministerului Afacerilor Interne, instituție aflată în prima linie de apărare a ordinii și liniștii publice, sarcină de o mare responsabilitate, asumată de  fiecare dintre dumneavoastră. La data de 16 iulie 1862, au fuzionat cele două instituții responsabile de ordinea publică din Principatele Române Unite și au dat naștere Ministerului Afacerilor Interne al României, prin actul semnat de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În cei 160 de ani de activitate, am realizat cu toții – decidenți politici, angajați în ordinea publică și în lupta cu infracționalitatea, cetățeni – că pentru a-și duce la bun sfârșit menirea, Ministerul Afacerilor Interne este strâns legat de încrederea publică, de sprijinul cetățenilor, al societății civile și nu în ultimul rând al celorlalte instituții ale statului. Am așezat cetățeanul în centrul preocupărilor de securitate națională, iar acest lucru trebuie să se vadă cu atât mai mult la nivelul administrației publice și al relațiilor cu angajații MAI. Nu putem să consolidăm altfel reziliența societală. Iar acest deziderat este crucial: am văzut-o în nenumăratele crize pe care le traversăm.

Este motivul pentru care avem nevoie să câștigați încrederea publică prin fiecare gest, prin fiecare acțiune, prin prezența dumneavoastră în stradă și în relația cu cetățeanul. Avem încredere în capacitatea statului român de a face reformele instituționale necesare și, în acest sens, garantăm, de la nivelul Guvernului României, stabilitate, predictibilitate și respect pentru profesionalismul tuturor celor care-și desfășoară activitatea în structurile MAI. În plus, solicităm cu atât mai mult și mai strict pentru toți angajații, respectarea cu strictețe a legii, transparența funcțională și deschiderea față de nevoile cetățenilor români.

Respectul și deferența față de cetățean, beneficiarul real al serviciului ce vizează ordinea publică și combaterea criminalității, este de primă importanță. Și aici avem în vedere siguranța sa, a bunurilor sale, garantarea și protejarea drepturilor sale individuale democratice. Că sunteți polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră sau angajați ai serviciului de urgențe civile ori ai altor structuri componente, cu toții aveți obligația să sprijiniți și să protejați cetățeanul. 

Sigur, principalul obiectiv este liniștea și ordinea publică. Viața tihnită a oamenilor, deja prinși în vicisitudinile și problemele generate de crizele suprapuse pe care le traversăm, trebuie să fie principala preocupare. Înțelegem eforturile care se fac pentru că pandemia, creșterea prețurilor la energie, războiul în proximitate, inflația, au  impact și asupra angajaților MAI. De asemenea, vă revine sarcina de gestionare a fenomenului infracțional, atât mica infracționalitate, vizibilă și iritantă pentru cetățeanul român, cât mai ales marea infracționalitate, combaterea acțiunilor unor grupări, clanuri, structuri informale și a tuturor fenomenelor de criminalitate organizată.

Vrem ca MAI să-și dezvolte mecanismele instituționale în domeniul managementului operațional, să asigure eficiența acțiunii de intervenție, să păstreze și să acumuleze experiență, să asigure creșterea rezilienței și interoperabilității forțelor, să asigure răspunsul coordonat și unitar, potrivit provocărilor mediului de securitate actual.

La nivelul Guvernului, suntem cu precădere preocupați de intensificarea acțiunilor și măsurilor de combatere a fenomenului infracțional ce prejudiciază bugetul consolidat al statului – evaziune fiscală, contrabandă, corupție, spălarea banilor, contrafacere de mărfuri, criminalitate specifică achizițiilor publice. De asemenea, facem tot ce ține de noi, și cu ajutorul fondurilor europene, să implementăm transformarea digitală a unor servicii publice, identificarea unor soluții eficiente destinate reducerii birocrației și scurtarea timpilor de așteptare pentru cetățean.

Guvernul României și-a asumat și menținerea unui nivel înalt de securizare a frontierei naționale, care este și frontiera externă a UE, iar MAI este instituția chemată să fie prima care să asigure integrarea României în spațiul Schengen, să garanteze libera circulație a cetățenilor și mărfurilor, fără vămi către Occident și fără discriminări ale românilor în spațiul european. Războiul din Ucraina, declanșat de agresiunea militară rusă, a generat provocări majore și în țara noastră, care a gestionat până acum intrarea a peste 1,5 milioane de refugiați ucraineni. Cu toții v-ați mobilizat, de la taberele ridicate de ISU pentru preluarea fluxurilor mari de refugiați, până la polițiști de frontieră, polițiști, jandarmi, personal al Inspectoratului General pentru Imigrări și multe alte categorii de lucrători. Ați știut să faceți echipă atât cu  autoritățile locale naționale, cât și cu autoritățile internaționale, dar mai ales cu voluntarii români, într-un adevărat efort comun de solidaritate manifestată față de o națiune care trece prin cumpene mari.

Așteptăm, de asemenea, de la MAI, consolidarea sistemului național integrat pentru situații de urgență și gestionarea eficientă a evenimentelor publice majore, respectiv creșterea capabilităților de răspuns în situații de urgență pe palierele terestru, aerian și naval.

Sunt convins că toate acestea se vor înfăptui, iar MAI va continua să se transforme structural și va avea o resursă umană pregătită pentru provocările viitoare.

Doresc în nume personal să mulțumesc tuturor celor care și-au desfășurat și își desfășoară activitatea în structurile MAI, le mulțumesc pentru devotament, le mulțumesc pentru profesionalism, le mulțumesc pentru spiritul de sacrificiu și le mulțumesc pentru dorința de modernizare și de progres a tuturor structurilor MAI.

De asemenea, doresc să le mulțumesc și să-i felicit pe toți cei care astăzi  au fost onorați de către ministrul Afacerilor Interne, de către conducerea fiecărei structuri în parte, pentru modul în care au înțeles să-și facă datoria și pentru modul în care s-au implicat în evenimentele în proximitatea cărora au fost.

De asemenea, îi felicit pe sportivii români aparținând Clubului Sportiv Dinamo, dar ei sunt sportivi care au ridicat cu mândrie drapelul țării noastre la competițiile la care au participat. Vă felicit și vă mulțumesc! 

Tuturor, la cei 160 de ani pe care astăzi îi celebrați cu mândrie, vă doresc să aveți în continuare succes, multă sănătate și la mulți ani!

Sursa: Participarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul prilejuit de Ziua Ministerului Afacerilor Interne