Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: “Atragerea de investiții și dezvoltarea relațiilor economice cu Statele Unite ale Americii sunt două obiective strategice pentru România, ambele țări având un potențial deosebit pentru intensificarea cooperării economice” Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu, a susținut în cadrul întrevederii cu membrii Consiliului de Afaceri Americano–Român (AMRO) că atragerea de investiții și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și SUA reprezintă două puncte strategice care ar trebui valorificate în perioada următoare. La întâlnirea de la sediul Ministerului Finanțelor, de marți, 22 februarie a.c., au participat o serie de companii membre ale AMRO, printre care: Bell Flight, Citibank, S2 Global și Lockheed Martin.

Principalele subiecte de discuție au fost măsurile prioritare ale Ministerului de Finanțe în acest an, care vizează consolidarea fiscală și alocarea de resurse pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în scopul stimulării activităților care generează valoare adăugată și noi locuri de muncă în domenii de importanță strategică pentru economia românească.

În acest sens, ministrul Finanțelor a evidențiat prioritatea pe care o acordă stabilității macroeconomice a României, dialogului permanent cu mediul de afaceri pentru îmbunătățirea transparenței și predictibilității regimului fiscal.

“Atragerea de investiții și dezvoltarea relațiilor economice cu Statele Unite ale Americii sunt două obiective strategice pentru România, ambele țări având un potențial deosebit pentru intensificarea cooperării economice”, a precizat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

La rândul lor, reprezentanții companiilor americane au apreciat deschiderea manifestată și au prezentat propuneri de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale.

Citește mai multe
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: “Atragerea de investiții și dezvoltarea relațiilor economice cu Statele Unite ale Americii sunt două obiective strategice pentru România, ambele țări având un potențial deosebit pentru intensificarea cooperării economice”