Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de 10 iunie au revenit în țară 77 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite.

Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea.

Repatrierea cetățenilor români din Regatul Arabiei Saudite a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad.

Cu același zbor au fost aduși 13 cetățeni sârbi, nouă bulgari, doi francezi și alți 8 cetățeni străini.