De la 7 dimineața și până la 1 și jumătatea noaptea munceau cei 70 de români „angajați” la cules de ceapă și usturoi într-o localitate din Albacete.

Guvernul comunitații autonome Castilla La Mancha a trimis poliția la o hala industrială din Balazote (Albacete) unde trăiau in condiții inumane cel puțin 70 de oameni.

Erau bărbați, femei și copii care munceau la cules de ceapă și usturoi și erau cazați la un loc cu produsul muncii lor.

In urma operațiunii poliției spaniole a fost arestat un cetatean roman care este acuzat ca ii exploata pe cei 70 de romani.

Aceștia nu aveau contract de munca si erau puși sa plateasca 80 de euro pe luna pentru cazare, 60 de euro pentru obținerea rezidentei spaniole si alte taxe precum 5 euro pe zi pentru transport.

Ancheta a fost declanșată anul trecut dupa ce autoritățile spaniole au primit plângeri de la mai multi romani care spuneau ca fuseseră înșelați de un compatriot care intermedia munca pe câmp.

Romanul acuzat de încălcarea drepturilor muncitorilor era angajat la firma spaniola pentru care lucrau cei 70 de romani, iar patronul spaniol spune ca nu știa nimic.

Anchetatorii au descoperit ca romanul falsificase contractele muncitorilor si pe baza acestora erau plătiți in cecuri.

Politia spaniola a inițiat o campanie de informare in Castilla La Mancha pentru descoperirea acestor abuzuri si pentru avertizarea muncitorilor.