Mai mulţi români şi spanioli au participat, recent, la o manifestare de comemorare a poetului român Lucian Blaga, la împlinirea a 115 ani de la naşterea sa. Organizatorul acţiunii, Asociaţia culturală românească „Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga” a pregătit împreună cu profesoara Ileana Bucurenciu, de la Universitatea din Alcalá de Henares, un moment poetic pe parcursul căruia s-au citit poezii din opera poetului atât în română, cât şi în spaniolă.

Gheorghe Vinţan, preşedintele asociaţiei a remarcat faptul că Lucian Blaga este prea puţin cunoscut în Spania şi că manifestarea organizată la Centrul de Limbi Străine are tocmai acest scop de a-l apropia spaniolilor pe unul dintre marii poeţi al culturii noastre.

Implicarea noastră a românilor care trăim în Spania în comemorarea şi perpetuarea valorilor româneşti printre noi, dar mai ales făcându-le cunoscute acestei ţări în care am ales să vieţuim, cred că trebuie să constituie o prioritate a existenţei noastre pe acest pământ unde s-a născut marele împărat Traian. Nimeni nu ne împiedică să gândim, nimeni nu este împotriva noastră atunci când vrem să vorbim de Eminescu, Coşbuc, Creangă, Blaga sau Nichita Stănescu şi de toată pleiada care a luptat pentru devenirea noastră culturală, recunoscută şi de multe ori căutată de alte naţiuni„, a spus Gheorghe Vinţan, care a ţinut să amintească şi legătura dintre poetul român şi Juan Ramon Jimenez, care a primit premiul Nobel pentru literatură în 1956, an în care a fost nominalizat şi Lucian Blaga.