Stirile românilor din Spania

Trump, Netanyahu și nerelevantul domn Abbas

Încerc să îmi aduc aminte de câte ori au folosit politicienii israelieni cuvântul nerelevant atunci când s-au referit la interlocutorii lor palestinieni.

Lista este foarte lungă, aproape interminabilă. Expresia a fost adoptată în anul 2001, la doar câteva luni de la atentatele din 11 septembrie, de cel care era atunci prim-ministrul israelian, Ariel Sharon, care l-a etichetat pe președintele Autorității Naționale Palestinien, Yasser Arafat, drept terorist, asasin și personaj nerelevant pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu.


În septembrie 2003, când Națiunile Unite au aprobat o rezoluție de sprijin pentru cauza palestiniană și, implicit, funcționarea ANP, guvernul de la Tel Aviv a folosit din nou același cuvânt: nerelevant.

În februarie 2006, după moartea (uciderea?) lui Arafat, când succesorul său, Mahmud Abas (Abu Mazen) a încercat o mediere între cele două mari curente palestiniene, Al Fatah (laică) și Hamas (islamistă), cea care era atunci ministru de Externe, Tzipi Livni, a urmat pașii lui Sharon, calificându-l pe noul președinte al ANP drept… politician nerelevant. Expresia a devenit refrenul clasei politice evreiești. În aparență, toate inițiativele, a se citi reușite, ale palestinienilor sunt… nerelevante.

Dacă nu se întâmplă la fel atunci când Palestina atinge recunoașterea internațională sau aderarea la organizațiie specializate ale Națiunilor Unite, cum este, de pildă, UNESCO, cuvântul se folosește din nou când facțiunile palestiniene rivale – Al Fatah și Hamas – încearcă să facă pacea. Este ceea ce s-a întâmplat la Cairo, când emisarii ANP și reprezentanții din Gaza ai Mișcării de Rezistență Islamică au semnat acordul privind predarea controlului fâșiei Gaza către Autoritatea Națională Palestiniană. Documentul, negociat la sediul Direcției Serviciului de Inteligență al Egiptului, punea capăt rebeliunii islamiștilor, care și-au asumat controlul Fâșiei în anul 2007, după expulzarea de către militari a personalului civil și a milițiilor ANP.


Protocolul acordat la Cairo prevede șase clauze, pe care voi încerca să le detaliez în continuare:

  • Șefii serviciilor de securitate din Gaza și Cisiordania vor cerceta crearea unui sistem de securitate comun; Membrii Gărzii Prezidențiale a ANP (aproximativ 3000 de efective) se vor ocupa de supravegherea frontierelor fâșiei cu Israelul și Egiptul;
  • În prima săptămână din decembrie se va organiza în Cairo o reuniune cu scopul evaluării aplicării acordului între cele două părți;
  • O comisie a ANP se va ocupa până la 1 februarie anul viitor de problema celor 40.000 de funcționari publici din Gaza. Aproximativ 5.000 își vor desfășura activitatea și după transferul puterii. Restul își vor primi salariul în timpul perioadei de tranziție;
  • Facțiunile care au semnat Acordul din 2011, care prevede reconocilierea și celebrarea alegerilor generale în teritoriile palestiniene, se vor reuni în Cairo în 14 noiembrie; și
  • Părțile vor studia modalitățile unei posibile dezarmări sau disoluții a Brigăzilor Izzadin Kassam, brațul armat al Hamas. Astăzi, organizația islamistă din Gaza respinge această alternativă.

Acordul, care prevede crearea unui guvern de concentrare națională, face referire, de asemenea, la “unitatea palestinienilor, cu obiectivele de a pune capăt ocupației, a crea un stat suveran din teritoriile ocupate de Israel în 1967, întoarcerea refugiaților și dreptul de a stabili capitala viitorului stat în Ierusalimul de est.

Trebuie subliniat, totuși, că un document conceput de liderii Hamas la începutul lui 2017 exclude recunoașterea statului evreiesc și/sau orice opțiune politică ce ignoră obiectivul final al mișcării islamice: eliberarea Palestinei de la malul râului Iordan până la Mediterană, ceea ce implică dispariția statului evreiesc.

Nu trebuie să surprindă, deci, că guvernul lui Beniamin Netanyahu a respins ferm dialogul cu Hamas, acea “organizație teroristă” care figurează în listele negre elaborate de Departamentul de Stat și de Uniunea Europeană. Condiția sine qua non a Tel Avivului este ca mișcarea cu orientare religioasă să rupă definitiv legăturile cu regiumul de la Teheran, principalul său aliat în zonă.

Nici faptul că administrația Trump a cerut ANP, pe ton imperativ, destructurarea brigăzilor Izzadin Kassam, precum și dezarmarea completă a Fâșiei Gaza nu trebuie să surprindă. În aparență, actualul chiriaș al Casei Albe, care nu are nicio predilecție pentru musulmani, are o poziție mult mai intransigentă decât predecesorii săi.

Primește pe email știrile Românul

comentarii

Urmărește-ne pe Facebook și Twitter

Share This