Guvernul spaniol pregateste o masura de „paralizare” a evacuarilor din locuinte pentru neplata creditelor dupa ce 2 oameni s-au sinucis in ziua in care urmau sa fie scosi in strada de banci.

In urma cu doua saptamani, un barbat din Granada s-a spanzurat in locuinta din care urma sa fie scos de executorii judecatoresti. La Valencia, un alt barbat, aflat in somaj, s-a aruncat de la etajul doi in timp ce politia batea la usa ca sa-l evacueze impreuna cu sotia bolnava si cei doi copii. A scapat cu viata, dar nu va scapa de evacuare.

Ultimul caz care a socat intreaga societate spaniola este cel al unei femei din Barakaldo (Tara Bascilor). Amaia Egana de 53 de ani s-a aruncat vineri dimineata de la balcon in momentul in care executorul intra cu forta pe usa. A sarit de la etajul patru si a murit la scurt timp.

Amaia era o femeie destul de cunoscuta in oras si in regiune si fusese consilier local pentru Partidul Socialist Basc in Eibar. La inmormantarea sa au fost prezenti printre altii si liderul formatiunii socialiste, Patxi Lopez, care a scris pe Twitter in ziua mortii: „Distrus de moartea unei prietene. Evacuarile sunt cea mai dura fata a crizei. Trebuie sa gasim o solutie. Nu putem sa ne jucam cu viata oamenilor astfel”.

Un alt personaj public care si-a aratat dezgustul fata de ceea ce s-a intamplat a fost chiar presedintele Tribunalului Superior de Justitie din Tara Bascilor, Juan Luis Ibarra. Acesta a spus ca simte „durere si rusine pentru ca sistemul juridic pe care-l conduc nu a fost capabil sa ajunga la timp.”

Sedii bancare pictate cu lozinci „Bancos Asesinos” si „Stop evacuarilor”

Opinia publica spaniola este socata de sinuciderile produse in ultimele saptamani din cauza evacuarilor masive pentru neplata creditelor ipotecare.

Tragediile provocate de evacuari ii afecteaza si pe angajatii tribunalelor care pun in aplicare aceste executii judecatoresti, care au ajuns la un ritm de 530 pe zi in toata Spania. Sindicatul politistilor din Spania (SUP) a anuntat ca ii sustine pe politistii care refuza de acum inainte sa participe la operatiuni de evacuare si asteapta masura promisa de guvern de paralizare a evacuarilor.

Raspunsul intregii societati la aceasta practica imparabila a evacuarilor masive le-a determinat pe banci sa anunte ca vor opri evacuarile, in timp ce altele promit ca poarta discutii cu toti clientii cu probleme.

Kutxabank este prima banca spaniola care opreste temporar evacuarile pentru neplata creditului, Bankia asigura ca se renegociaza creditele cu datornicii, iar Banco Popular sustine ca nu a facut nici o evacuare pana acum pentru ca a refinantat datoriile familiilor cu probleme.

Guvernul pregateste masuri de stopare a evacuarilor

Pentru prima data de la inceputul crizei, timp in care au fost aruncate in strada 350 de mii de familii pentru ca nu au facut fata creditelor, principalele partide politice PP si PSOE au decis sa caute solutii.
Premierul Mariano Rajoy a declarat in timpul unui miting electoral in Catalunya ca „vedem cazuri teribile, inumane”, referindu-se la tragediile produse de evacuari. Guvernul popular recunoaste ca au avut loc discutii cu Partidul Socialist (PSOE) pentru a pregati un pachet de masuri in sprijinul persoanelor care au ajuns in situatia de a pierde locuinta pentru neplata creditelor.

Legea spaniola a evacuarilor contravine dreptului comunitar

Avocatul general al Curtii de Justitie Europeana considera ca evacuarile nu respecta drepturile consumatorului.Concluziile avocatului general al Curtii Europene de Justitie le dau sperante miilor de familii din Spania care asteapta de la o zi la alta sa ajunga in strada. Avocatul general considera ca drepturile consumatorului nu sunt garantate de actuala legislatie spaniola.

Familiile datornice nu pot opri evacuarea daca in timpul procesului denunta o clauza abuziva din partea bancii. Orice s-ar intampla, procesul continua iar judecatorul nu poate intrerupe procedura de evacuare pana la cercetarea clauzelor abuzive. Cu un somaj care depaseste 25 la suta din populatie, sunt multi cei care nu mai fac fata cheltuielilor, iar in multe cazuri suporta clauze abuzive impuse de banci.

350 de mii de familii au fost scoase in strada de la inceputul crizei

Cazurile evacuatilor nu sunt dspeciale. Este vorba de oameni normali care in urma cu cativa ani aveau un nivel de viata considerat inalt, asigurat de sistemul nesustenabil al boom-ului imobiliar si care acum sunt in somaj. In cativa ani, somajul si recesiunea economica au adus la sapa de lemn o mare parte din societatea spaniola. Un studiu recent arata ca 51% dintre spanioli recunosc ca au coborat pe scara categoriilor sociale si 91% cred ca in Spania nu este egalitate intre cetateni si exista o diferenta din ce in ce mai mare intre bogati si saraci.

In primele 6 luni ale anului 95 de mii de familii au ajuns in strada, iar ritmul evacuarilor a ajuns la 532 pe zi. Majoritatea persoanelor afectate nu-si mai pot plati creditele pentru ca pur si simplu nu gasesc nimic de munca. Singura forma de organizare a persoanelor evacuate este Platforma Afectados por la Hipoteca, o organizatie care s-a raspandit in toata Spania si cere modificarea legii creditelor ipotecare.

In timp ce bancile primesc miliarde de euro pentru a fi salvate, familiile primesc ordine judecatoresti de evacuare prin care sunt scoase in strada si raman cu o datorie perpetua. Acesta este un abuz al institutiilor financiare, cu sprijinul diferitelor guverne din tara noastra care le-au dat miliarde bancilor ca sa le salveze si le-au permis sa faca ce vor cu datornicii„, precizeaza Rafael Mayoral – avocatul Asociatiei Persoanelor afectate de Credite Ipotecare.

Asociatia a strans deja 400 de mii de semnaturi pentru modificarea legii creditelor. Unii au protestat dormind chiar in fata sediului Bankia, si vor un singur lucru: sa nu ramana datori dupa ce pierd casa.Bancile spaniole, in special Bankia, au problemele lor si nu fac rabat de la nici o regula. Pe deasupra, legea din 1909 este cu totul de partea bancilor si impotriva datornicilor.

Cine pierde casa acum in Spania, ramane in continuare dator, pentru ca valoarea acesteia nu mai acopera costul creditului. Se produce astfel situatia parodoxala in care familiile pierd locuinta dar platesc rate in continuare. Sunt si situatii in care parintii si-au girat copiii si acum ambele generatii si-au pierdut casele. „Acum legea este astfel. Tu trebuie sa platesti in continuare rate la banca chiar daca iti ia casa si te lasa in strada. Cand a explodat bula, apartamentele care costau 200 de mii de euro acum valoreaza 100 sau 110 mii. De aceea bancile raman cu apartamentul la un pret mult mai mic„, spune Mario, membru al miscarii 15M, participant la proteste.

Guvernul a aprobat la inceputul anului un cod de bune practici pentru banci, dar acesta este voluntar si ritmul evacuarilor a crescut. Organizatiile persoanelor evacuate vor solutii si acuza guvernul de complicitate cu bancile care au produs criza.