Ambasada Romaniei de la Madrid a transmis noi informatii cu privire la situatia legala a romanilor din Spania, care dovedesc o relaxare a conditiilor de aplicare a restrictiilor. Astfel, se clarifica situatia cetatenilor care isi pierd statutul de persoana activa pe piata muncii dupa 22 iulie si se acorda facilitati familiei (sotul/sotia si copiii) celor care obtin drept de munca prin contract sau ca autonomos.

In urma demersurilor facute in ultima perioada de autoritatile romane, in cadrul mecanismului institutional romano-spaniol creat pentru monitorizarea aplicarii masurilor si adoptarea corectiilor normelor de aplicare, misiunea diplomatica a Romaniei in Spania a precizat categoriile si cazurile in care cetatenii romani nu sunt vizati de restrictiile reintroduse de Spania la 22 iulie. Noile modificari sunt facute in spiritul legilor europene care garanteaza drepturile membrilor familiei unui cetatean european cu drept de munca. 

Au acces liber pe piata muncii din Spania – deci nu sunt afectati de restrictii – cetatenii romani aflati in oricare din urmatoarele situatii:

cetatenii romani activi pe piata muncii spaniole in data de 22 iulie a.c. (angajati ? trabajadores por cuenta ajena -, someri sau solicitanti de loc de munca / demandantes de empleo); membrii de familie ai tuturor cetatenilor care pe data de 22 iulie erau activi pe piata muncii;

autonomii (trabajadores por cuenta propria); membrii de familie ai autonomilor;

cetatenii romani care si-au pierdut dupa data de 22 iulie statutul de persoana activa pe piata muncii spaniole (nu sunt in prezent nici angajati, nici someri, nici solicitanti de loc de munca /demandantes de empleo); membrii de familie ai cetatenilor aflati in situatia mentionata anterior (deci ai celor care si-au pierdut statutul de persoana activa pe piata muncii dupa data de 22 iulie;

membrii de familie ai cetatenilor romani care pe 22 iulie nu erau activi pe piata muncii, dar care ulterior fie au obtinut o autorizatie de munca si sunt angajati, fie au devenit lucratori autonomi

– sotul/sotia cetateanului roman cu liber acces pe piata muncii, chiar in cazul in care casatoria a avut loc recent, respectiv dupa data de 22 iulie;

copiii de peste 21 de ani, indiferent de varsta, care se afla in intretinerea parintelui cu liber acces pe piata muncii spaniole (daca dovedesc ca sunt parte integranta  a familiei /empadronamiento si nu au venituri proprii).

De asemenea, Ambasada reitereaza apelul adresat tuturor cetatenilor romani de a  semnala problemele concrete, eventuale situatii susceptibile de a constitui cazuri de aplicare eronata sau abuziva a normelor de implementare a restrictiilor si orice alte  sesizari privind problematica aplicarii restrictiilor la accesul pe piata fortei de muncauzuale au instituite special in acest sens (telefon, mail: mihaela.nica@embajadaderumania.es, nr. call-center: 913433300).