În perioada 2 – 8 decembrie 2010, Parohia Ortodoxă Română, Sfântul Nicolae, din Castellon a avut ca oaspeți pe membrii coralei „Armonia” din Constanța. Venirea lor a fost posibilă datorită eforturilor reunite ale parohiei, ale fundației „Sfântul Nicolae” și ale credincioșilor care i-au găzduit cu multă dragoste. Corala a prezentat câteva concerte de colinde și de folclor în Albocasser, Vall d’Uixo, Castellon (Catedrala „Sfânta Maria”), la Consulatul României din Castellon, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”. Colindele prezentate ne-au mângâiat sufletele, trezindu-ne nostalgia copilăriei și amintindu-ne că avem ca neam, un tezaur neprețuit de valori pe care le putem face cunoscute cu demnitate oriunde ne-am afla în lume.

La concertul din Catedrala „Sfânta Maria” din 5 decembrie s-au întâlnit români și spanioli, bucurându-se împreună de mesajul muzical transmis, dar și de frumusețea interpretării colindelor. Au fost prezenţi aici Preasfințitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, domnul consul Liviu Popa, preoți ortodocși, catolici și de alte confesiuni.

În ziua de luni, 6 decembrie, s-a săvârșit la Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Castellon, Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Timotei, cu ocazia hramului bisericii. La slujbă au mai participat Pr. Nicolae Ioniţă, parohul bisericii, Pr.Aurelian Stoica, protoiereu de Castellon, Pr.Hector Samuel Calvo Viera, delegatul episcopal spaniol pentru ecumenism, Pr. Jose Burgos, parohul Catedralei „Sfânta Maria” din Castellon şi Arhidiaconul Iulian Dumitru.

În cadrul slujbei, copiii prezenți s-au împărtășit și au primit daruri pregătite din fondul parohiei (200 pachete), cunoscut fiind faptul că Sfântul Nicolae este un mare iubitor al celor mici. La sfârșitul slujbei, consilierii bisericii au împărțit credincioșilor câte un pachet cu ofrandele rânduite de consiliul și comitetul parohiei (300 pachete) ca mângâiere la această aleasă zi. Au fost prezenți aproximativ 350 de credincioși.

Pe fondul acestor evenimente de aleasă trăire creștină, au apărut câteva imagini pe un site politic, într-un mod regretabil, cu reprezentantul P.D.L Iberia Dan Ioniță, alături de participanții la concert și de cei de la hramul bisericii, printre care P.S.Timotei, preoții participanți și corul invitat.

Este clar ca lumina zilei că aceste fotografii au fost făcute pentru a justifica prezența politică în diasporă a persoanei mai sus citate și pentru a da cumva mai multă greutate activității sale care doar se întrezărește.

Domnul Dan Ioniţă s-a folosit de imaginea bisericii ortodoxe și a reprezentanților ei într-un mod neonest și lipsit de maturitate. Pentru realizarea activităţilor prezentate mai sus, reprezentantul P.D.L. Iberia nu a avut nicio contribuție, prezența dumnealui fiind doar una cu iz electoral. A dori să ieși în evidență folosindu-te de alții în atingerea unui scop personal denotă multă micime și un caracter duplicitar. Reprezentantul P.D.L. Iberia chiar nu cunoaște faptul că pentru a folosi imaginea cuiva în mass-media, ai nevoie de acordul persoanei sau a instituției respective, altfel poți fi dat în judecată?

Acest personaj, ca și altele implicate politic, trebuie să înțeleagă că Biserica are alt țel, unul nobil, acela de a purta de grijă tuturor credincioșilor ei oriunde s-ar afla în lume, de a-i aduna sub aripa ei, de a se ruga pentru dânșii, de a-i sprijini să depășească toate pragurile cotidiene.

Dacă politicul urmărește împlinirea unor interese lumești, trecătoare, Biserica, dimpotrivă, se face ecoul unei lupte mult mai înalte, aceea pentru mântuire.

 

Pr. Dr. Ioniță Nicolae – parohia Castellon