Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere ar putea fi din nou valabil un an de zile dacă examinatul este respins la proba practică, în cazul în care parlamentul va aproba o modificare legislativă iniţiată de senatorii PDL Mircea Andrei şi Anca Boagiu. Aceştia propun ca persoanele care nu vor promova proba de traseu să se poată reprograma pentru susţinerea acesteia fără a mai da un nou examen teoretic după cel puţin 30 de zile, dar nu mai târziu de un an, cu condiţia susţinerii unui nou curs de pregătire practică, redus la jumătate ca număr de ore potrivit proiectului legislativ, cele două  examene vor fi notate distinct, cu calificative.