Parcul Natural Apuseni va fi premiat astăzi la Bruxelles, alături de alte 21 de destinaţii europene, în cadrul Galei Premiilor EDEN 2009, ca destinaţie turistică de excelenţă a României.
Parcul natural românesc va beneficia gratuit de un film de prezentare din partea Comisiei Europene, care va fi difuzat în premieră în cadrul Galei EDEN. Clipul, cu o durată de trei minute, va fi postat pe site-ul www.edenineurope.eu şi va fi pus gratuit la dispoziţia Administraţiei Parcului Natural Apuseni pentru activităţi de promovare. Pe site-ul oficial EDEN, Parcul Natural Apuseni va avea o pagină proprie, şi va fi inclus în Reţeaua Destinaţiilor Europene de Excelenţă, care facilitează schimbul de experienţă în vederea dezvoltării durabile.

 

Proiectul EDEN („European Destinations of Excellence”) a fost lansat în 2006 de Unitatea de Turism a Comisiei Europene şi vizează obiectivele majore ale politicii europene din domeniul turismului, printre care decongestionarea destinaţiilor clasice, combaterea sezonalităţii, redirecţionarea fluxurilor de turişti către destinaţii non-tradiţionale şi crearea de reţele între participanţii la sectorul turistic.

Destinaţiile EDEN sunt desemnate printr-un concurs naţional, organizat de autoritatea de turism din fiecare ţară participantă la proiect, pe baza temei şi a criteriilor generale de participare stabilite anual la nivel european.

La concursul din acest an au participat 12 arii protejate din România. Parcul Natural Apuseni, câştigătorul concursului, se află în vestul României, în partea central estică a Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor Bihor, Cluj şi Alba. Are o suprafaţă de 76 064 hectare din care 24.280 ha se află pe teritoriul judeţului Bihor, 30.545 ha – pe cel al judeţului Cluj şi 21.239 ha – în judeţul Alba.
Parcul adăposteşte câteva dintre cele mai spectaculoase obiective din Apuseni printre care: peştera din Valea Rea, cea mai mare peşteră din România dezvoltată integral în dolomite (20 km lungime) şi cuprinde cea mai mare cascadă subterană perfect verticală din ţară (Cascada Ventilatorului); avenul V5 Văişoara ( cel mai adânc aven 642 m ); peştera de sub Zgurăşti adăposteşte cel mai mare lac subteran permanent din România (65 m lungime, 20 m lăţime şi 12 m adâncime); peştera din Pârâul Hodobanei, care este cea mai ramificată (labirintică) din ţară, având 22 142 de galerii topografiate, situate pe o extensie de doar 820 m; izbucul Tăuz (cel mai adânc pasaj subacvatic explorat de pe teritoriul României, 85 m); peştera Coiba Mare (cea mai mare intrare de pesteră din ţară 54×54 m), Cetăţile Ponorului (cea mai înaltă intare de peşteră-76 m); gheţarul de la Scărişoara, cel mai mare gheţar subteran din România cu un volum de gheţă apreciat la 75 000 metri cubi; gheţarul Focul Viu care este ca mărime cel de-al treilea gheţar subteran de pe teritoriul României. Alte atractii turistice sunt: Valea Sighiştelului ( valea cu cea mai mare densitate de peşteri – 200 pe 10 kmp), Cheile Turzii cu cele 997 de specii de plante şi 67 de specii de păsări, peştera Urşilor care este singurul sit paleontologic din România cu resturi fosile aparţinătoare în primul rând Ursus spaeleus, păstrat aproape intact în urma descoperirii.