Mihnea Constantinescu, propus de partea română ambasador la Chişinău după ce fostul ambasador român a fost expulzat, în urma violenţelor ce au marcat alegerile prezidenţiale organizate în Moldova la începutul lunii aprilie, a fost respins de autorităţile moldovene.

Ministrul moldovean de externe, Andrei Stratan, susţine că Republica Moldova a cerut numirea altui ambasador român decât Mihnea Constantinescu pentru că, potrivit uzanţelor diplomatice şi convenţiilor internaţionale în domeniu, numele ambasadorului propus poate fi făcut public doar după ce este primit acordul de principiu din partea statului în care acesta urmează să-şi îndeplinească misiunea.

În convenţia de la Viena care reglementează relaţiile diplomatice nu apare însă obligaţia de a nu face publică o nominalizare pentru un post de ambasador. Ministerul de Externe de la Bucureşti, prin vocea purtătorului de cuvânt, Alin Şerbănescu, a declarat că „este vorba de un nou gest neprietenesc:”Este o explicaţie stângace şi departe de adevăr, o scuză puţin abilă fără legătură cu realitatea şi cutuma diplomatică. Aduce mai degrabă cu un pretext care ascunde intenţiile reale şi care denotă preferinţa pentru un gest ostentativ şi inamical. Într-o democraţie, este imposibil ca propunerea unui ambasador să fie secretă. Procedura desemnării unui ambasador în România presupune o audiere la parlament; implicit, în acel moment nominalizarea devine publică”.

Autorităţile de la Bucureşti continuă să trateze într-o manieră echilibrată tensiunile cu Chişinăul. Preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul României, Titus Corlăţean, crede că decizia autorităţilor comuniste de la Chişinău se înscrie pe o linie iraţională a acţiunii pe care a avut-o în ultima perioadă şi nu ar trebui să ne surprindă, dar trebuie „să continuăm să fim persistenţi în interesul nostru european şi românesc de a avea o reprezentare diplomatică la Chişinău şi va trebui să formulăm o nouă propunere, să avem şi o acţiune ceva mai concertată europeană şi o reacţie europeană faţă de această atitudine provocatoare”. Într-o emisiune radiodifuzată, fostul ministru de externe Teodor Meleşcanu a declarat că „autorităţile de la Chişinău încearcă să forţeze imaginea unui conflict diplomatic între România şi Republica Moldova. În continuare trebuie să evităm să intrăm în acest joc”.


Esta página se puede leer también en: Spaniolă