Trăim momente istorice într-o țară în care manifestațiile de stradă au început destul de recent, de la concentrări mici, de câteva sute până la mii și sute de mii de voci care strigă acum împotriva corupției.

Nu este doar o revoluție a conștiinței față de lucrurile grave la care asistă țara noastră, ci și o trezire civică a unei societăți care părea moartă, dar care și-a recăpătat curajul de a se împotrivi public abuzului unei politici corupte.

Este de admirat faptul că sute de mii de români au ieșit pe străzi în țară și în multe orașe din lume ca să le ceară guvernanților să respecte legea, la fel cum o fac și ei.

Dar cea mai plăcută surpriză a acestei treziri este poate civismul de care au dat dovadă până acum oamenii care au ieșit în stradă și au arătat că România este o țară vie locuită de persoane preocupate de ceea ce li se întâmplă.

Am văzut pancarte și la Madrid, dar și în țară, cu mesaje dure, critice, dar și pline de umor, toate demonstrând luciditatea unui popor care nu poate fi manipulat la nesfârșit.

Protestele care au loc în România începând de la aprobarea ordonanței care urmărea legalizarea hoției în administrație au demonstrat lumii întregi, dar și nouă, că românii nu sunt un popor lipsit de demnitate. Pentru mulți dintre noi, reacția naturală a străzii ne-a făcut poate să mai uităm de complexele pe care ni le creează involuntar sau nu, imaginea proastă a României.

Efuziunea manifestațiilor și energia catartică pe care o transmit mulțimile de protestatari pașnici provoacă admirația și solidaritatea multor popoare străine, care își dau seama că suferă de aceeași apăsare a corupției, care a blocat toate mecanismele democrațiilor de astăzi, uzurpate de dinastiile de partid, fără doctrină.

Este plăcut să realizezi faptul că diaspora nu mai are prima reacție într-o situație ca cea de astăzi și că românii de acasă își dau seama de pericolul în care se afla democrația noastră, oricât ar fi ea de tânără și imperfectă.

Mai mult, românii din străinătate, cu excepția celor din Londra și din alte orașe din nordul Europei, au reacționat destul de târziu și protestele lor au fost lipsite de forța de odinioară.

Într-un moment în care cei de acasă au ieșit în stradă încă din prima seară, primul protest la Madrid, a avut loc după 5 zile. Este adevărat că necesitatea obținerii unei autorizații prealabile din partea administrației spaniole este o piedică, dar acest lucru dezvăluie din nou lipsa de unitate.

Din păcate sau din fericire, depinde cum o luăm, românii nu au o conștiință de emigrant într-o țară străină. Mulți însă și-ar fi dorit ca în aceste zile să există o coordonare mai rapidă ca să poată participa la manifestațiile organizate din solidaritate cu românii de acasă.

Lipsesc însă formatorii de opinie, nu există figuri active în comunități, iar cei care convoacă protestele nu cunosc mijloacele normale de comunicare.

Madridul nu are o Piață a Victoriei care să se umple după o postare pe rețelele de socializare, iar protestele din Spania au fost anunțate doar pe Facebook, mijlocul de comunicare pe care mulți români (ca și Ambasada de altfel) îl confundă acum cu presa și cu mijloacele de comunicare în masă.

Diaspora începe să rămână în urma societății civile de acasă și acest lucru ar trebui să ne bucure pentru că aceasta este dovada schimbării pe care ne-o doream atunci când făceam pasul decisiv al emigrării.

Din păcate, manifestațiile din România nu sunt primele proteste din ultimii ani și adevărata schimbarea nu există fără consecvență. Manifestațiile nu servesc la nimic dacă se dovedesc a fi simple revolte sporadice, lipsite de continuitate în viața politică.

Mișcarea Indignaților a început în stradă ca un strigăt către toate partidele politice. A continuat apoi în cartiere prin reuniuni săptămânale pe probleme locale, iar Spania de astăzi este într-un proces de transformare datorită acestei energii care nu a fost lăsată să se risipească.

Manifestațiile românilor trebuie să se transforme într-o cultură a respectului pentru muncă și pentru lege, a cărei lipsă ne-a adus în situația limită de astăzi.