Agenții de la Garda Civilă din Guadalajara au fost surprinși de ceea ce au descoperit atunci când au sărit în ajutorul unui șofer care suferise o pană la roată.

Incidentul s-a petrecut pe autostrada A-2 în apropierea localității Torija, unde o mașină a rămas pe marginea drumului din cauza undei defecțiuni.

O patrulă de la Garda Civilă din Brihuega s-a prezentat ca să-i ajute pe cei trei cetățeni, a căror naționalitate nu a fost dată publicității. Agenții au observat imediat că mașina era lăsată pe partea din spate, unde se puteau observa mai mulți saci.

La cererea agenților, șoferul a deschis portbagajul autoturismului și în interior se aflau cel puțin 30 de pești din specia Silurus glanis (somn) și Cyprinus Carpio (crap).

Proprietarii peștelui au spus că l-au pescuit dintr-un lac situat între provinciile Avila și Toledo și că îl transportau la Zaragoza, de unde urma să fie exportat în România.

Grada Civilă a confiscat peștii pentru că somnul este o specie interzisă în Spania pentru comercializare și pe deasupra aceștia erau transportați într-un autovehicul lipsit de cameră frigorifică, fapt care încalcă normele sanitare.

Cei trei pescari au rămas fără „marfă” și au fost denunțați la departamentul de Agricultură și Mediu Ambient din cadrul guvernului regional Castilla La Mancha.