După succesul obţinut la ediţia din acest an a Eurovision-ului, unde s-au clasat pe locul al treilea cu melodia „Playing With Fire”, cei doi artişti care au reprezentat România la ediţia din acest an a concursului vor participa şi în 2011, dar nu pentru ţara noastră. Paula s-a înscris la selecţia din Elveţia ca autoare a piesei „Perfect Time“ (compozitoare şi textieră), care va fi interpretată de Nadine, o cântăreaţă din Africa de Sud, iar Ovi doreşte să revină în concurs pentru Malta sau Irlanda, în calitate de compozitor al melodiei „Fading Away“.

Eurovision 2011 se va desfăşura în Germania la Düsseldorf, după ce această ţară a câştigat competiţia de anul acesta cu melodia „Satellite”, interpretată de Lena. Semifinalele vor avea loc la 10 şi 12 mai, iar marea finală se va desfăşura la data de 14 mai 2011.

Înscrierile pentru Selecţia Naţională Eurovision 2011 din România se încheie în aceste zile. Concursul din acest an se va desfăşura sub forma unui show transmis live chiar în noaptea de Anul Nou. Mai multe detalii puteţi găsi la adresa www.tvr.ro/eurovision.