Compania andaluză Bogaris intenţionează să înceapă, în 2011, construcţia a două parcuri eoliene în România, cu o producţie de energie de 120 de megawaţi, şi pentru care va investi 180 de milioane de euro, informează Europa Press, citată de revista Capital.

Compania a dezvoltat, de la începutul crizei economice, 34 de parcuri comerciale, cu investiţii de 364 de milioane de euro, şi prin care a creat 6.000 de locuri de muncă directe.

Directorul general al companiei, Manuel Moyano, a amintit că în Spania, Bogaris mai are de aşteptat până în 2013 pentru noi proiecte, astfel că s-a decis dezvoltarea de proiecte în afara ţării, aşa cum este cel din România.