Stirile românilor din Spania

Mesajul românilor din Spania: „Hoții să stea la pușcărie”

Aproape o mie de români au participat sâmbăta în fața Ambasadei României de la Madrid la cea mai mare manifestație organizată pana acum în Spania.

Tineri, oameni în vârstă și familii cu copii s-au solidarizat cu românii din țară care protestează de 5 zile față de modificarea Codului Penal în beneficiul corupților.

Românii au strigat lozinci împotriva guvernului Grindeanu – Dragnea și au cerut abrogarea ordonanței 13 prin care nu mai este pedepsit abuzul în serviciu decât pentru prejudicii mai mari de 200 de mii de lei (aproximativ 44.000 euro).

„PSD – ciuma roșie”, „DNA să vină să vă ia” sau „Abrogați și plecați” au fost mesaje strigate de românii din Madrid și din alte regiuni ale Spaniei care au vrut să fie alături de cei de acasă.

Protestul a fost anunțat pe Facebook și a fost autorizat de Prefectura Madrid.

Câteva sute de români se aflau deja în fața ambasadei la începutul protestului, dupa care numărul protestatarilor a crescut vertiginos.


Dacă la ora 17, protestatarii ocupau doar trotuarul din fata misiunii diplomatice a României, in decurs de numai o oră, mulțimea a ajuns sa ocupe toata strada.

Românii au agitat steaguri și pancarte cu mesaje dure adresate guvernului PSD – ALDE și au intonat imnul național.

Polițiștii prezenți la protest si însărcinati cu pastrarea ordinii au fost nevoiți sa întrerupă traficul rutier, dupa ce romanii au ajuns pana aproape de poarta ambasadei scandând lozinci impotriva guvernului si ordonanței de modificare a Codului Penal.

Evenimentul a fost filmat de reporteri de la diverse televiziuni din România și de la instituții media din Spania.

Proteste au avut loc sâmbăta si la Barcelona, la sediul Consulatului unde sute de români au cerut abrogarea ordonanței 13.

Ce spun românii din străinătate despre TransferWise

transferwise Pentru că am efectuat deja peste 20 de transferuri internaționale prin TransferWise, din RON în euro și invers, pot să afirm că sistemul este sigur, rapid și ieftin. Pot trimite bani acasă online, la cel mai mic comision și cu schimbul valutar oficial al zilei. Înregistrează-te gratuit pe TransferWise

comentarii

Urmărește-ne pe Facebook și Twitter

Share This