Două românce au fost rănite sâmbătă dimineață într-o locuință din Madrid după ce s-a tras asupra lor cu o pușcă de vânătoare.

Medicii de la serviciul de Urgență Samur 112 au fost chemați la 6 dimineață, în cartierul Retiro din capitala Spaniei, unde se aflau cele două femei rănite.

Mama, în vârstă de 39 de ani, prezenta o rană la mâna stângă și starea ei a fost stabilizată la fața locului, în timp ce fiica ei de 20 de ani prezenta leziuni la picior.

Ambele femei au fost transportate la spitalul Gregorio Marañón, iar femeia de 39 de ani a pierdut două degete.

Poliția anchetează această agresiune și din primele informații se crede că femeile au fost împușcate de un bărbat în vârstă de 70 de ani.

Suspectul ar fi fost insoțit de un tânăr și ar fi avut o discuție aprinsă cu româncele. La un moment dat, bătrânul a scos o pușcă și a tras asupra femeii de 39 de ani.

Aceasta a încercat să se apere și alicele i-au secționat două degete și au rănit-o și pe fiica ei în picior.

Poliția l-a identificat deja pe agresor și a găsit o mașină de culoare neagră cu care fugiseră.