- Vă spunem "Bună dimineaţa!" pe 107,7 FM, de luni până vineri, de la ora 7.00 la ora 10.00 şi vă aducem ultimele ştiri din ţară şi din Spania, împreună cu cea mai bună muzică românească.
- Vă spunem "Bună dimineaţa!" pe 107,7 FM, de luni până vineri, de la ora 7.00 la ora 10.00 şi vă aducem ultimele ştiri din ţară şi din Spania, împreună cu cea mai bună muzică românească.
Echipa de fotbal a Centrului Hispano-Român din Coslada, “Rumanos Corredor-Torrejón”, a câştigat duminică, 11 iulie, Cupa Ligii InterCepis. În finală, care a avut loc
Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) – Spania au început cursurile Şcolii catehetice parohiale „Cuvântul care zideşte” - pentru adulţi.
Arta şi "ştiinţa" s-au unit sâmbătă, 10 iulie, la Planetariul din Castellon, prin intermediul unui spectacol de Performance Art şi de picturi abstracte, semnate de Augustin C. Ghebaru. Evenimentul a fost inaugurat de manechine care au recreat misterioasa viaţă marină prin coreografie şi pictură pe corpul uman "body painting".
Interviu cu şeful Secţiei Consulare de la Madrid, consulul Petre Constantin // Majorarea taxelor consulare pe timp de criză, în condiţiile în care serviciile consulare nu au fost îmbunătăţite, a venit ca o bombă pentru buzunarele şi aşa afectate ale românilor din străinătate. În timp ce Guvernul României inventează zilnic noi biruri pe care le aplică contribuabililor, nici Parlamentul nu stă degeaba şi la iniţiativa unui grup de parlamentari de la diverse formaţiuni politice a decis să umfle taxele consulare.
În fiecare an se nasc mii de copii români în Spania. De la an la an, generaţia părinţilor ca prim val de emigranţi este ajunsă din urmă de cea a copiiilor născuţi aici. Este vorba de aproximativ 150 de mii de minori care învaţă deja o nouă limbă şi încep să trăiască doar în aceasta: spaniola.
Cu 4 ani în urmă câţiva dintre membrii de astăzi ai asociaţiei "Casa de Rumania de España" au început să facă diferite propuneri primăriei, cu scopul de a-i cunoaşte mai bine pe români şi România, încercând astfel să schimbe imaginea care pe zi ce trece se vede tot mai afectată.
O româncă a luat marele premiu la primul concurs de afişe cu tema Zilei Mondiale fără Fumat. Consiliera pentru Sănătate şi Consum a Primăriei din Coslada, Ana Ranera, a fost cea care a prezidat înmânarea premiilor la acest concurs la care au participat 11 şcoli cu 241 de lucrări.
„Era … aşa cum trebuie să fie o mamă… şi-a dedicat viaţa familiei…”, ne spune cu durere Viorel Creţ. Tânărul, care va împlini în curând 30 de ani, trece acum prin cea mai grea încercare a vieţii sale: aceea de a-şi îngropa mama, care a murit pe neaşteptate, pe pământ străin, departe de casă. Duce cu el, înapoi în România, trupul fără viaţă al mamei, din care au fost extrase organele, pentru a putea fi salvate alte vieţi. În crunta tragedie de a-ţi vedea o rudă iubită ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor, donarea organelor devine gestul cel mai altruist de care poate fi capabilă o persoană.
Ca raspuns la masurile luate recent de catre domnul deputat de diaspora William Branza privitor la comunitatea romana din afara granitelor tarii, reprezentanti ai comunitatii romanesti din Spania, doresc expedierea prezentei scrisori catre biroul domnului deputat sus amintit:
Despre fotbal şi viaţă cu Gică Craioveanu || Este un as în ale fotbalului şi dacă vrei să porţi un dialog pe orice temă fotbalistică, Gică Craioveanu e omul cel mai potrivit. Cunoaşte la fel de bine atât fotbalul modest din România, cât şi fotbalul de înaltă clasă din Spania sau alte campionate puternice. Şi în România şi în Spania are o mulţime de prieteni. A purtat tricolorul românesc pe culmi înalte şi a făcut să răsune imnul ţării nostre pe multe stadioane.
Pagina 1 din 15