Să trăieşti într-o ţară străină e un privilegiu, dar şi o sursă de nelinişte şi nemulţumire, mai ales când ţara de origine e România. Deseori temele din actualitatea românească şi felul în care se fac lucrurile în România, în general, produc exasperare şi până la urmă resemnare.

Faptul că România nu se îndreaptă într-o direcţie bună nu este o descoperire nouă pentru nimeni. Îngrijorarea cea mai mare, însă, ar trebui să fie produsă de faptul că ACUM România merge într-o direcţie greşită şi nu sunt semne că acest lucru se va schimba.

Este foarte greu să mai recunoşti în ziua de astăzi că vreodată ai crezut într-un proiect politic pentru România. La ora actuală, România şi românii trăiesc o altă realitate, spre deosebire de cea care li se descria cu doar jumătate de an înainte.

După cum ne-am obişnuit, majoritatea asociaţiilor româneşti din Spania care nu au nici activitate şi nici membri au reacţionat târziu sau deloc la polemica provocată de campania electorală de la Badalona. Încă o dată, asociaţiile româneşti s-au limitat la a privi şi a da din umeri atunci când imaginea românilor este terfelită public, de această dată de un actor al democraţiei, un partid politic. Singurele reacţii oficiale ale asociaţiilor au apărut în Catalunia şi doar atunci când au fost interpelate de presa spaniolă.

De multe ori vorbim de "comunitatea românească", despre "diaspora", despre "românii din străinătate" şi de cele mai multe ori, fără să o ştim, vorbim despre noţiuni fără conţinut, despre lucruri care nu există, cel puţin în forma în care le descriem. De ce? Pentru că nu există realmente o comunitate românească în străinătate, în Spania sau poate nici la Paris! Aşa cum nu putem vorbi nici de reprezentanţii acesteia.

Aparent nu există nici o legătură între victoria Barcelonei asupra lui Arsenal şi faptul că, în România, un bătrân a fost omorât în bătaie de un şofer nervos. Cu toate acestea, pentru noi, românii, prima situaţie este un ideal la care probabil nu vom ajunge niciodată ca societate, căci într-adevăr Barca este mai mult decât un club, la fel cum Madridul este mai mult decât o echipă de jucători super-valoroşi.

Cu toate că pare greu de crezut, actuala criză economică are şi părţile ei bune. Plecând de la faptul că ne-am trezit la realitatea pe care o pierdusem din vedere în ultimii de ani, din cauza aşa-zisei bunăstări care se traducea prin consumul dezmăţat şi lipsit de control, criza economică actuală este o binefacere pentru sănătatea spirituală a fiecăruia şi a societăţii în general.

O glumă este bună atunci când se prinde toată lumea. Ceea ce s-a întâmplat însă, cu Haiti şi falsa eroare de orientare a Armatei Române în trimiterea unor ajutoare, a fost mai mult decât o glumă nevinovată. Poate că mulţi ar fi îndemnaţi să-i înfiereze pe cei de la times.ro care au difuzat această glumă, dar reacţia mass mediei internaţionale este mult mai reprobabilă.

Nu ştiu dacă Cioran avea dreptate când spunea că avem vocaţie de sclavi sau de fapt era prea îngăduitor cu noi! Cert este că zilnic primim dovezi care, în ciuda celor 20 de ani liberi de ceauşism şi impregnaţi cu democraţie pe alocuri, ne arată că nu trăim într-o societate normală, democratică cum s-ar zice. România, prin aparatul său administrativ se comportă mai degrabă ca un răcan, fericit că a fost luat de la vatră şi că a primit în schimb ghete şi un rând de haine militare noi, purtate de 3 generaţii.

Actuala criză economică are o importanţă mult mai profundă pentru un imigrant, dacă nu e chiar de identitate, decât pentru un cetăţean spaniol. Pentru noi cei care am decis la un moment dat să ne lepădăm de tot, de familie, de prieteni, de casă şi am ales drumul pribegiei, emigrarea a fost ultima noastră carte, ultima şansă în a ne recupera demnitatea.