Proprietarii de pensiuni sau de hoteluri din România vor putea să-şi autoclasifice structurile pe care le deţin, pe propria răspundere. O hotărâre de guvern proaspăt adoptată le permite proprietarilor să completeze o declaraţie-tip prin care să solicite eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism. Din declaraţia pe propria răspundere va reieşi că agentul de turism îndeplineşte toate condiţiile stipulate de lege, urmând ca în termen de 30 de zile să primească certificatul solicitat.

Ministerul de resort speră să obţină astfel scurtarea termenului de obţinere a documentelor, eficientizarea sistemului şi reducerea numărului de angajaţi ai ministerului cu atribuţii în procesul de clasificare, dar şi reducerea muncii la negru, operatorii urmând a intra mai repede în sistemul fiscalizat. Ministerul va organiza controale periodice pentru a verifica dacă declaraţiile corespund cu realitatea. De asemenea, proprietarii de hoteluri care îşi lasă clădirile în paragină riscă amenzi sau chiar exproprierea.