Ultima modificare a zonelor de acoperire a consulatelor românești a scurtat distanțele pentru o parte dintre românii din Spania.

Cei care trăiesc în provincia Guadalajara, din comunitatea autonomă Castilla La Mancha, sunt inregistrați acum în zona de servicii a Secției Consulare de la Madrid și nu mai trebuie să se deplaseze până la Consulatul de la Ciudad Real.

Consulatul de la Ciudad Real a primit în schimb zona comunității Extremadura, care se afla până de curând în sarcina consulatului de la Sevilla.

De asemenea, românii din Burgos nu mai sunt în zona de acoperire a Secției Consulare din Madrid și pot apela la serviciile Consulatului General al României de la Bilbao.

Românii din Murcia nu mai sunt nevoiți să se deplaseze de acum înainte până la Sevilla pentru că regiunea a fost preluată de Consulatul de la Almeria.

Acestea sunt jurisdicțiile consulare ale consulatelor României din Spania:

Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid:


  • Madrid
  • Guadalajara
  • León, Palencia, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Ávila, Segovia
  • Insulele Canare (Las Palmas, Santa Cruz de Tenerife)

Consulatul General al României la Barcelona:

  • Barcelona, Gerona, Lérida, Tarragona
  • Insulele Baleare

Consulatul General al României la Sevilla:

  • Huelva, Cádiz, Málaga, Sevilla, Córdoba
  • Extremadura
  • Ceuta şi Melilla

Consulatul General al României la Bilbao:

  • La Coruña, Lugo, Pontevedra, Orense
  • Asturia
  • Cantabria
  • Álava, Guipuzcoa, Vizcaya
  • Navarra
  • La Rioja
  • Burgos

Consulatul Romaniei la Zaragoza:

  • Huesca, Zaragoza, Teruel

Consulatul Romaniei la Castellón de la Plana:

  • Valencia, Castellon, Alicante

Consulatul României la Ciudad Real:

  • Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca

Consulatul României la Almeria:

  • Almeria
  • Murcia
  • Granada
  • Jaén

Accesul exclusiv la serviciile consulare se face în continuare prin pagina web www.econsulat.ro pe care cetățenii sunt obligați să-și facă un cont gratuit ca să poată primi asistență și programare la consulatul care acopera regiunea sa de rezidență.

 

[floated align="center"]

Ce spun românii din străinătate despre TransferWise

transferwise Pentru că am efectuat deja peste 20 de transferuri internaționale prin TransferWise, din RON în euro și invers, pot să afirm că sistemul este sigur, rapid și ieftin. Pot trimite bani acasă online, la cel mai mic comision și cu schimbul valutar oficial al zilei. Înregistrează-te gratuit pe TransferWise[/floated]

Esta página se puede leer también en: Spaniolă