Am ajuns din nou la concluzia că românii din Spania nu au reprezentanți reali, nici în viața socială și nici în cea politică.

Poate nu știai, dragă cititorule, dar tocmai ai fost subiectul unei dezbateri dintre reprezentanți ai statului român și comunitatea românească din Spania.

La ultima reuniune a asociațiilor de la ambasada României din Madrid, numită prețențios „Forumul Asociațiilor”, am observat că am căpătat o oarecare vechime, pe care nu mi-o doream neapărat, în ale comunității românești din Spania.

Observ că apar fețe noi în rândul românilor care asistă la întâlnirile organizate de misiunea diplomatică, mai ales atunci când vine câte un deputat sau vreun reprezentant al guvernului, care ascultă și pleacă mulțumit că promisiunile lui au lăsat niște români fericiți.

De la aceste întâlniri, lipsite adesea de o agendă constructivă, dispar însă fețele cunoscute care odinioară țineau tonul discuțiilor și tocmai acei oameni care așteaptă un răspuns la aceleași probleme, prezentate astăzi. Noii veniți nu sunt cu nimic mai prejos decât foștii reprezentanți ai comunității, dar ei nu știu că soluțiile sunt așteptate și acum.

Din păcate, mulți „lideri” ai comunității de emigranți români se lasă ușor impresionați de faptul că sunt băgați în seamă de ambasadă și, în opinia mea, nu au nici convingerea de a le cere socoteală aleșilor, dar nici capacitatea de a fi uniți.
Sunt ridicate prea multe probleme deodată, unele destul de superficiale și deplasate, dar ambasada și parlamentarii par să asculte mereu cu același interes.

Orice critică adusă reprezentanților comunității este totuși nejustificată, mai ales dacă ne gândim că fac un efort mare ca să se deplaseze și să participe la astfel de întâlniri. Președinții asociațiilor merită să fie apreciați pentru faptul că fac ceva pentru comunitate, așa cum știu ei mai bine și cu mijloacele pe care le au.

Gheorghe Găinar era unul dintre veteranii comunității românești din Spania și îmi revine adesea în minte, tocmai pentru că toată lumea îl critica, inclusiv subsemnatul, atunci când făcea ceva. Observ însă că, după ani buni de la plecarea lui în Franța, nu a venit nimeni să-i ocupe locul și să facă măcar acțiunile pe care le făcea el, împreună cu colaboratorii săi.

Așadar, nu mai este un secret faptul că ne place să-i criticăm pe cei care fac câte ceva, crezând mereu că există alții mai buni, dar nu ne oferim niciodată să participăm în beneficiul comunității.

Cineva ar putea spune: este tipic românesc, dar aș crede că această apucătură nu are nici o legătură cu proveniența noastră, ci cu educația și cu existența unor probleme și preocupări reale.

Românii din Spania nu se confruntă deocamdată cu probleme atât de importante încât să-i facă să se organizeze, pentru că necesitățile lor imediate sunt satisfăcute. Vom vedea cum vor sta lucrurile în viitor!

Și dacă asociațiile românești au totuși această scuză a lipsei de experiență, cred că instituțiile statului și anumiți funcționari responsabili cu bunăstarea diasporei profită cu bună știință de naivitatea și lipsa de organizare a liderilor comunităților, ca să bifeze întâlniri fără finalitate. Din păcate, sau din fericire, nici ambasada nu se poate băga în viața socială ca să ne organizeze problemele, pentru că nu are nici capacitatea și nici această responsabilitate.

Așa că ne rămâne nouă sarcina să ne trezim și să încercăm să ne rezolvăm problemele apelând la mijloacele pe care ni le oferă administrația. Dar, până la urmă este mai ușor să-i critici pe alții de la distanță și să spui că nimeni nu face nimic pentru români, exceptându-te, desigur, pe tine.

În concluzie, după zeci de întâlniri și discuții fără finalitate între stat și comunitate, continui să cred că românii nu au reprezentanți reali și mă aștept că peste 5 – 6 ani să văd alte și alte fețe, la aceleași dezbateri care se încheie cu o poză de grup.