Începând cu data de 1 ianuarie 2007, preschimbarea permiselor de conducere pentru cetăţenii români nu mai este obligatorie.

În cazul în care se doreşte totuşi preschimbarea permisului, cetăţenii români cu rezidenţă temporară sau permanentă pot suna la Direcţtia Generală de Trafic la nr. de telefon: 902 300 175 pentru a se programa în vederea preschimbării permisului.

În conformitate cu prevederile acordului privind echivalarea permiselor de conducere româneşti în Spania, pot fi schimbate permisele categoria B, fără examen, iar pentru cele categoriile C, D şi E se va susţine un examen oral şi în trafic.

În cazul în care veţi primi amendă din partea autorităţilor pentru conducere cu permis românesc, trebuie să vă adresaţi urgent Direcţiei Generale de Trafic Madrid/Subdirección General de Educación, Divulgación y Formación Vial la număr de fax: 91.301.85.37, pentru anularea acesteia. (Sursă: Ambasada României în Spania)