Sub titlul „Sanse egale intr-o Europa unita”, Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni a organizat in perioada 2 – 3 aprilie, la Castellon de la Plana, o intalnire pe diverse teme cu reprezentanti ai asociatiilor romanesti din zona.

Problemele educatiei, proiectul legii votului prin corespondenta si pastrarea identitatii au fost temele principale ale discutiilor din cadrul conferintei desfasurate la Castellon, la care romanii din regiunea Valencia au avut ocazia sa discute cu reprezentanti ai mai multor institutii din tara, cu parlamentari si cu reprezentanti ai guvernului.

Una dintre cele mai discutate teme a fost cea a imaginii romanilor asa cum este reflectata in presa spaniola, care de multe ori se concentreaza doar pe delictele comise de cetatenii romani.
Legat de invatamantul in limba romana, reprezentantii asociatiilor au cerut autoritatilor romane sa sprijine in continuare proiectul prin care se preda „Limba, cultura si civilizatia romaneasca” in Spania. Mai mult, asociatiile romanesti si profesorii romani din regiune s-au plans de faptul ca Institutul Limbii Romane nu mai are bani sa plateasca profesorii, desi acestia au fost admisi la concursul organizat in toamna anului trecut.

In perioada urmatoare va fi organizata o noua editie a conferintei „Sanse egale intr-o Europa unita” care va avea loc si in alte orase din Spania, in care traiesc multi romani.