Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, se deplaseaza la Madrid ca sa inaugureze noul sediu al Sectiei Consulare si noua locaţie a Institutului Cultural Român.

Ambasada Romaniei a anuntat ca, incepand de luni, 17 martie, noul sediu al Sectiei Consulare de la Madrid va fi in Avenida de la Albufera, 319. Institutia funcioneaza acum într-o vilă din Madrid de pe Avenida Cardenal Herrera Orria, nr. 134.

Ministerul Afacerilor Externe al României a anunţat că ministrul român se va întâlni miercuri şi cu omologul său Jose Manuel Garcia-Margallo şi va avea o întrevedere cu preşedintele Senatului, Pio Garcia Escudero.

Potrivit MAE vizita oficială „se înscrie în eforturile de intensificare a dialogului bilateral (n.n. cu Spania), pe baza acumulărilor pozitive din ultimii ani, care au permis ridicarea relaţiei la nivel strategic”.

Între temele care vor fi abordate se numără: intensificarea dialogului politic bilateral şi a cooperării economice şi comerciale, situaţia comunităţii româneşti din Spania, dosare de actualitate la nivelul Uniunii Europene, precum alegerile euro-parlamentare din mai 2014, situaţia economico-financiară, parcursul european al Republicii Moldova, evoluţiile din Ucraina şi subiecte de interes pe plan internaţional, printre care Summit-ul NATO din septembrie 2014 şi situaţia din Orientul Mijlociu, îndeosebi evoluţiile din Siria.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}