Prestațiile uzuale de asigurări sociale sunt pensia de vârstă, pensia de urmaș, alocațiile de invaliditate, prestațiile în caz de boală, indemnizația de naștere, indemnizația de șomaj, prestațiile familiale sau asigurările de sănătate.

{loadposition related}

Statele membre își stabilesc propriile norme de asigurări sociale în funcție de circumstanțele proprii. UE coordonează normele de asigurări sociale [Regulamentele (CE) No 883/2004 și 987/2009] numai în măsura necesară pentru a se asigura că cetățenii UE nu își pierd drepturile la asigurări sociale atunci când se deplasează în Uniune.

Aceasta înseamnă că prestațiile oferite, condițiile de acordare (în funcție de perioada de activitate), durata lor și suma plătită se stabilesc conform legislației țării gazdă. Prin urmare, dreptul la prestații diferă de la un stat membru la altul.

(Regulamentul 883/2004/CE ) garantează doar faptul că cetățenii UE care beneficiază de mobilitate se bucură de asigurare socială după mutare, în principal prin faptul că decide care dintre statele membre în cauză este responsabil pentru acordarea asigurării sociale.

Lucrătorii — salariați sau independenți —și persoanele aflate în întreținerea lor beneficiază de sistemul de asigurări sociale din țara gazdă în aceleași condiții ca și resortisanții țării respective – deoarece ei contribuie, precum toți ceilalți lucrători naționali, prin cotizații și impozite la fondurile publice din care sunt finanțate prestațiile.


Pentru cetățenii UE care beneficiază de mobilitate și care nu lucrează în statul membru gazdă, regula privind statul în care se lucrează nu poate fi aplicată deoarece, prin definiție, aceste persoane nu lucrează în nicio țară. În temeiul legislației UE privind coordonarea sistemelor de asigurări sociale, statul membru de reședință devine responsabil pentru asigurările sociale ale cetățenilor numai după ce aceștia sunt supuși unei verificări stricte privind reședința uzuală, care să ateste că aceștia au o legătură reală cu statul membru în cauză. Criteriile stricte ale acestei verificări asigură faptul că cetățenii care nu lucrează pot avea acces la asigurări sociale într-un alt stat membru numai după ce și-au transferat cu adevărat centrul de interes în statul respectiv (de exemplu familiile lor s-au mutat în statul respectiv).

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}