21 de persoane au fost rănite ușor după ce un autocar s-a răsturnat azi dimineață într-o rotondă din zona orașului Fuenlabrada, în apropiere de Madrid.

Autocarul transporta 25 de elevi care urmau să ajungă la o școală din orașul Leganes, dar călătoria a fost curmată la kilometrul 10 de pe șoseaua M-506, în jurul orei 8.

Din primele informații se pare că autocarul s-a răsturnat din cauza vitezei excesive, dar structura nu a fost deformată în urma accidentului.

Copiii și șoferul au suferit contuzii și diverse traumatisme ușoare și au primit asistență medicală pe loc, dar au fost transportați ulterior la spital pentru orice eventualitate.

Șoferul autocarului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost depistat pozitiv în urma testului privind consumul de droguri și analiza sângelui a scos la iveală faptul că ar fi consumat cocaină.

Drept urmare, șoferul a fost arestat pentru conducere sub influența drogurilor.

Autoritățile locale semnalează că zona în care s-a produs răsturnarea nu este una periculoasă și că există un control constant al rutelor școlare din regiune.

Esta página se puede leer también en: Spaniolă