Zeci de mii de oameni la București și alte zeci de mii în marile orașe din țară, dar și în străinătate, au ieșit în stradă pentru a treia zi consecutiv.

Românii cer abrogarea ordonanțelor recent adoptate de guvernul socialist condus de Sorin Grindeanu, însă premierul a anunțat astăzi că executivul nu renunţă la aceste acte privind modificarea codurilor penale.

Premierul a fost întrebat de jurnalişti ce le răspunde sutelor de mii de manifestanţi, dacă abrogă ordonanțele de urgență sau nu.

”Am luat o hotărâre acum două zile şi mergem înainte, justificat”, a răspuns Grindeanu.

La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul său a câștigat alegerile și că vrea să guverneze, iar cei care se opun doresc să destabilizeze țara.

La protestele din București s-au înregistrat și altercații, produse la sfârșitul manifestației de aseară, care s-au soldat cu rănirea câtorva persoane.

Momentele tensionate au apărut după ce mai mulți membri ai galeriilor principalelor cluburi sportive au ajuns în Piața Victoriei și au început să arunce cu diverse obiecte și petarde asupra jandarmilor.

La fel ca în capitală, la Sibiu, Cluj și în alte orașe, precum și la Londra, românii protestează față de ordonanța aprobată marți seara de guvernul de la București.

În general pașnice, manifestațiile sunt convocate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, prin intermediul grupurilor care creează evenimentele virtuale. Potrivit acestora, românii pregătesc proteste și la Madrid, Barcelona, la Haga și Amsterdam și la Roma, pentru următoarele zile.

La Madrid și la Roma, aseară, câțiva români au protestat și ei, în semn de solidaritate cu cei de acasă.

În urma protestelor, mai mulți membri ai Partidului Social Democrat și-au dat demisia din partid, primarul PSD al Iașului a cerut abrogarea ordonanțelor, iar ministrul Mediului de afaceri, Florin Jianu, a demisionat din guvernul Grindeanu.

Pe de altă parte, șeful statului, Klaus Iohannis, a avertizat astăzi: „Fiecare poate să-şi imagineze ce doreşte, însă eu vă spun un lucru foarte clar şi mai ales guvernanţilor: Jos mâinile de pe DNA”.

Iohannis a reacționat astfel după ce miercuri seara apăruse în mediul online o informație potrivit căreia guvernul ar pregăti o posibilă ordonanţă de urgenţă pentru unirea Direcției Naționale Anticorupție şi DIICOT într-o nouă structură.